Centrul de Cercetări pentru Aeronautica și Spațiu a fost înființat în anul 2001 devenind o componentă importantă a activității de cercetare care se bucură de o lungă tradiție în cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București. Filozofia centrului este da a menține un echilibru între cercetările teoretice şi cele aplicative implicate în tehnologia spațiala.
Pornind de la acest deziderat, obiectivele centrului sunt:
– Dezvoltarea unei strânse relații cu companiile, societățile importante din domeniu în cadrul unor proiecte punctuale.
– Sprijinul acordat industriei pentru exploatarea noilor tehnologii, îmbunătățirea potențialului uman de cercetare, şi creșterea cunoștințelor în domeniul tehnologiilor de bază.
– Stabilirea de legături strânse cu diferite instituții în vederea formării de consorții capabile să rezolve proiecte de mare complexitate.
– Stimularea şi dezvoltarea cooperării în câmpul resurselor umane în cadrul Uniunii Europene în cadrul inițiativelor de cercetare și educaționale.
– Elaborarea şi diseminarea studiilor şi cercetărilor în domeniul aerospațial, tehnologic si a resurselor umane.
Domenii de expertiză principale
– Sisteme aerodinamice, de propulsie şi control integrate, proiectare structuri.
– Simularea curgerii şi optimizări aerodinamice, modelarea transportului de vehicule şi elice eoliene.
– Sisteme moderne de lubrificație și aplicații industriale;
– Analiza şi proiectarea sistemelor termo – hidraulice;
– Sisteme de propulsie;
– Dinamica aparatelor de zbor, simularea și controlul zborului;
– Avionică, senzori și actuatori;
– Prelucrarea informației, tehnice de identificare şi arhitecturi;
– Controlul automat;
– Managementul traficului aerian.
Servicii și produse
– Studii industriale de caz
– Rapoarte asupra unor studii de caz,
– Rapoarte tehnice şi note educaționale;
– Acces la pachete soft comerciale;
– Consultanța şi probleme rezolvate în termen scurt;
– Cursuri de pregătire ca cerea companiilor
– Analiza unor evenimente tehnice obișnuite (nu incidente de zbor);
– Cercetări bibliografice în biblioteci şi pe internet;
Organizarea activității de cercetare
În cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București există peste 40 de centre de cercetare, precum și o structură centrală (DMACS) , fiecare din acestea desfășurând activități pe bază de proiecte. Structura organizatorică poate fi urmărită în figura de mai jos.
